__Azi__

...de fapt ora indica ziua de ieri... sunt in Brasov, habar nu am de ce... vreamea e jalnica, nu pot face nimic... starea mea este pe masura vremii daca nu chiar mai rau.... si maine sau poimaine ma intorc, la... nush ce, sa imi consum nervii catarand...

De bine de rau, sunt la un vechi prieten, mai aberam, printre ultimele dati cand ne-am intalnit fugeam de o ursoaica sifonata... ultimul lucru de care as avea acum chef e sa imi pun cortul, sa imi bat capul cautand locuri de campare... si asa ii spun cosciug la cortul meu de una bucata om...

A fost o zi mult prea lunga, placut de neplacuta... care mi-as fi dorit sa se termine cu totul altcumva, dar din pacate... soarta...

Am strans din dinti toata dimineata sa nu explodez, sa nu rabufnesc... intr-un mod placut nu a fost tocmai greu, pana cand am intors spatele si am plecat... as fi vrut sa nu ma uit in urma, si mai mult sa nu se uite in urma, sa stiu ca nu ii pasa...

Nu mi-au mai transpirat ochii de mult intr-o gara, nu mi-a fost dor, dar... gandindu-ma la ale mele in nici nu mai stiu cate ore au tracut pana mi-a venit trenul, un nene venise incurcat la mine si mi-a cerut o tigara, se chinuia sa vb in engleza... nu am inteles de ce, dar nu l-am intrerupt din chin, dupa ce a reusit cu ceva sunete nearticulate care duceau a engleza, si semnul clasic de dus mana la gura in semn de tigara, l-am servit si am intrebat daca are nevoie si de foc... a inceput sa rada cu pofta, credea ca sunt strain, m-a amuzat, nu ma mir caci ma simteam ca si cand as fi cazut de pe alta lume si nu mi-ar fi fost locul acolo...

Schimband cateva vb, povestindu-mi motivul pt care se afla acolo si in halul in care era, caci se vedea ca nu e boschet si ca se simtea jenat de faptul ca cere ceva, la un moment dat nu am mai putut si am cedat, incepusem sa simt cum imi fuge pamantul de sub picioare... Din toate "aventurile" mele cu oamenii batuti de soarta, azi este ptima data cand i-am gatit unuia, pana acuma nu am facut-o, nu as fi facut-o nici azi daca nu imi spunea omul ca nu mancase decat un corn de dimineata, ce-i drept mai mult decat am mancat eu... doar ca nu aveam un strop de pofta... si m-am pus in gara si am facut o ciorba... si aveam doar furculita la mine... m-am simtit aiurea si saracu om pe langa faptul ca era vizibil stanjenit ca ii gatesc nu intelegea de ce ma dau lacrimile, fiindu-mi greu sa ma abtin... e greu sa simti inima batand dupa mai bine de doi ani si apoi sa inceteze din nou...

Nu am idee ce sa spun... se descurca multi efectiv fara cap... ma indoiesc ca o sa mor fara inima...